duminică, 20 iulie 2008

gsp


Granzii au transferat mai mult ca niciodată şi au investit în străini plătiţi regeştePrietenul lui Rivaldo contra colegului lui Messi! Un astfel de duel promite Liga I pentru sezonul următor. CFR Cluj, Steaua, Rapid au transferat la foc automat toată vara, pentru cupele europene, dar mai ales ca să-şi adjudece supremaţia în campionatul care duce direct în grupele Ligii Campionilor.Salarii uriaşe"Nu aduc străini scumpi, că-mi dezechilibrează bugetul de salarii!". Principiul lui Gigi Becali a fost încălcat vara asta şi în Ghencea, şi în Giuleşti, şi la Cluj. Arthuro a ajuns să fie mai bine plătit decît căpitanul Rădoi, ivorianul Kone e regele banilor în Gruia, în timp ce Julio Cesar, brazilianul luat liber de Rapid primeşte 350.000 de euro pe an, cît Maftei, Marius Constantin şi Costin Lazăr la un loc! Primul efect al investiţiilor: revolta românilor din loturi. La toate echipele mari, mai puţin CFR, jucătorii autohtoni cer renegocierea contractelor!
Nume mari şi experienţăCluburile din Liga I n-au mai adus străini de mîna a doua. "Ca să facem faţă în Liga Campionilor, trebuie să aducem jucători care se pot descurca într-o asemenea competiţie", a explicat Grigore Sichitiu politica Rapidului. Giuleştenii l-au luat pe Julio Cesar, compatriotul şi fostul coleg al lui Rivaldo la AEK, iar CFR mizează pe Oberman, fost internaţional de tineret argentinian din generaţia Messi. Steaua a procedat la fel: a renunţat la promisiunea Habibou şi l-a preferat pe Arthuro (27 de ani), un brazilian care joacă de opt ani în Europa.
CFR a cheltuit, Dinamo a încasatParadoxul campaniei de transferări: Clujul, campioana, a cheltuit 5,1 milioane de euro, adică cel mai mult, în vreme ce Dinamo, după un sezon considerat ratat, mizează practic pe aceiaşi jucători, după ce a investit doar 950.000 de euro. Tot ardelenii au adus şi cel mai scump fotbalist ajuns vara asta în România, pe uruguayanul Alvaro Pereira, "noul Roberto Carlos", care a costat 2,5 milioane de euro. "E greu să te menţii pe primul loc", şi-au explicat politica ceferiştii. "Cîinii" speră să reediteze sezonul de acum doi ani, cînd tot Rednic era pe bancă şi defilau în campionat, iar Steaua şi Rapid pîndesc să-şi astîmpere setea de titluri cu ajutorul unor armate de străini.17 ani are cel mai tînăr jucător transferat de granzi, argentinianul Casanave, adus de CFR8 jucători a achiziţionat Dinamo pe parcursul sezonului trecut. Acum a cumpărat doar 31 gol are Julio Cesar în Liga Campionilor, marcat Milanului, în urmă cu doi ani6 milioane de euro a încasat Rapid în schimbul lui Săpunaru, cedat la Porto. Dinamo a primit cu 600.000 mai puţin pe Ştefan Radu, vîndut la Lazio7 jucători a cumpărat Steaua, care l-a vîndut doar pe Dică, la Catania. Italienii au achitat două milioane de euro

prosport


Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a comentat, pentru Evenimentul Zilei, situaţia jenantă în care a fost pus în timpul amicalului cu Nurnberg. Atunci, camerele de luat vederi l-au surprins pe patronul echipei, Gigi Becali, spunându-i tehnicianului să îl introducă în teren pe Vali Badea. Nu este pentru prima dată când Becali intervine peste antrenorii echipei din Ghencea, acesta fiind şi motivul pentru care Gică Hagi a decis să renunţe la postul de antrenor principal al Stelei. Cu toate acestea, Lăcătuş nu pare îngrijorat şi spune că nu a fost deranjat de "sugestia" lui Becali.

"Nu vă mai preocupaţi de soarta lui Marius Lăcătuş, că nu e dracu’ chiar aşa de negru! Nu e nicio problemă cu postul de antrenor la Steaua. Nu m-a deranjat că Becali mi-a spus pe cine să bag! Mai multe nu am ce să comentez. Dacă am ceva de spus, nu voi spune în presă. O să discut direct cu Gigi. Staţi voi liniştiţi, că nu o să am aceeaşi soartă cu a lui Hagi. Nu se va ajunge într-o situaţie asemănătoare cu cea de atunci. Nu am de ce să îmi fac griji", a declarat tehnicianul.
Interesant este faptul că de fiecare dată când Becali a intervenit asupra băncii tehnice finalitatea gestului său a fost una singură, demiterea sau demisia antrenorului. Cel mai concludent dintre exemple este chiar cazul ultimului antrenor de la Steaua înainte de "era Lăcătuş", Gică Hagi care a fost în nenumărate rânduri pus să execute dorinţele patronului în ceea ce priveşte tactica la Steaua.

vineri, 18 iulie 2008

prosport


Steaua e mult peste CFR...la transferuri! TU CE CREZI?

Gigi Becali se poate considera ghinionist, plătind sume frumoase pentru transferurile Stelei, în timp ce satisfacţiile rămân discutabile
Sub manageriatul lui Adrian Ilie, Steaua nu se poate lăuda cu prea multe transferuri reuşite. Asta în timp ce rivalii din Ardeal şi-au ochit mult mai bine achiziţiile. Aceasta este, poate, şi explicaţia de rezistenţă a triumfului CFR-ului în stagiunea trecută.Fie că au venit mult lăudatul Dayro Moreno sau Mihăiţă Pleşan, că au fost încercaţi Mendoza sau celălalt Moreno şi chiar dacă s-au plătit milion după milion în ultimele trei campanii de transferuri, Steaua s-a bazat în continuare pe un Dică, Rădoi sau Goian. Adică oameni vechi pentru timpuri noi. Cei recent transferaţi nu s-au prea impus în Ghencea, cu excepţiile numite Zapata sau Golanski. De cealaltă parte, la Cluj, există parcă ochi mult mai exersaţi în ceea ce priveşte aducerea de jucători din străinătate. Beneficiind de asistenţa unor scouteri pricepuţi, acolo, excepţiile sunt cele reprezentate de cei care nu au confirmat, cum ar fi suedezii Dorsin sau Sandberg.Becali este campion. La investiţii!Paradoxal, deşi echipa sa a şchiopătat, Gigi Becali a cheltuit cu aproximativ 3,5 milioane de euro mai mult decât Arpad Paszkany în ultimele trei mercato-uri, bugetul Stelei pe cele trei sesiuni de achiziţii urcând la peste 15 milioane de euro, de invidiat chiar şi de către cluburi din campionatele puternice. Această suită de eşecuri înregistrate de conducerea din Ghencea pe piaţa de transferuri a rămas doar o problemă latentă, atâta vreme cât echipa a beneficiat în continuare de aportul vechii gărzi. Prin plecarea lui Dică la Catania, atenţia se mută însă pe cei cumpăraţi recent, urmând să avem dimensiunea corectă a cum şi-a cheltuit banii Gigi Becali.O să fac cea mai tare echipă în Ghencea! O să aduc cei mai buni fotbaliști din țară la Steaua, şi, o să vedeţi, vor juca precum cei din ‘86Gigi Becali finanţator SteauaSecretul succesului nostru stă în sistemul de scouteri. Lucrăm cu doi-trei profesioniști de renume mondial. Astfel, probabilitatea de a da greş scade multIuliu Mureşan preşedinte CFR Cluj

gsp


De-alungul vremii, Mutu şi Chivu au combătut remarcile remarcile rasiste la care au fost supuşi românii din italia. Italia este în conflict cu Parlamentul European după ce a pornit războiul contra rromilor. Scandalul a pornit de la iniţiativa discriminatorie a autorităţilor de a stăvili imigraţia ilegală, prin amprentarea celor ce trăiesc în taberele nomade de la periferiile oraşelor Roma, Milano şi Napoli. În termen de trei luni, pînă pe 15 octombrie, italienii şi-au propus să-şi facă o bază de date, în care să figureze toţi copiii rromi, 7.000 fiind doar la Roma în tabere ilegale. "Vom da cetăţenie minorilor nomazi găsiţi fără părinţi cerţi în tabere", a spus ministrul de interne, Roberto Maroni. Prefectul Romei, Carlo Mosca, a refuzat însă să ia amprente celor 9.000 de rromi din Capitală.150.000 este numărul total aproximativ de rromi aflaţi pe teritoriul Italiei, în tabere legale ori ilegaleÎn faţa valului de proteste al Guvernului român şi al întregii comunităţii europene, care îi acuză pe italieni de discriminare, autorităţile de la Roma au încercat să se eschiveze. Şi au adăugat că oricum amprentare va fi aplicată tuturor străinilor din Peninsulă începînd de la 1 ianuarie 2010 şi amprentele vor figura alături de poză pe cartea de identitate. Prevederile au şi fost aprobate în urmă cu 3 zile de către Comisiile de Bilanţ şi Finanţe ale Camerei Deputaţilor.
Spania o face din 2002Spania a fost una dintre primele ţări din Europa care a introdus buletinele cu amprente digitale, încă din 2002. În Germania, de la 1 ianuarie 2009, se vor face cărţi de identitate cu fotografii digitale şi, opţional, cip pentru amprente. Britanicii îi obligă deja de la începutul anului pe toţi extracomunitarii, care solicită vize să-şi lase şi amprenta digitală. De altfel, în Uniunea Europeană, din iune 2007 s-a lansat deja paşaportul biometric cu cip pentru amprente digitale."Am suferit cînd am văzut cum se aruncă în poporul meu cu noroi. Sînt patriot şi dacă cineva îmi jigneste patria, mă jigneşte şi pe mine"ADRIAN MUTU"Nu pot să accept cînd se pun etichete unor oameni din cauza culorii pielii, naţionalităţii sau a etniei şi mă deranjează remarcele rasiste"CRISTI CHIVU

duminică, 13 iulie 2008

gsp


Singurul brazilian din lotul Stelei spune că discută mult cu Lăcătuş despre rolul pe care îl va avea în echipă şi promite că se va dărui total pe terenBrazilianul Arthuro a acordat ieri primul interviu de cînd s-a pus sub comanda lui Lăcătuş la antrenamente. A vorbit în engleză, una dintre cele 4 limbi pe care le stăpîneşte perfect, alături de portugheză, spaniolă şi italiană. În româneşte nu ştie multe cuvinte, dar tot a ţinut, pe parcursul dialogului, să rostească două deja învăţate: "Foarte bine!".- Arthuro, eşti deja de 10 zile la echipă, care e prima impresie?- Una foarte bună. Mă simt confortabil, în largul meu, pentru că am dat peste nişte oameni buni şi peste un grup unit."De luni încep antrenamentele tactice"- Cu Lăcătuş cum te înţelegi?- Vorbim foarte mult şi tot timpul îmi explică lucruri noi despre jocul Stelei, despre ce trebuie să fac eu, despre rolul meu. Deocamdată, n-am intrat în planul de antrenamente tactice, trebuie să mă pregătesc fizic.- Ai spus că ai ales Steaua pentru că Adi Ilie ţi-a prezentat un proiect foarte ambiţios. Care era acel proiect?- Champions League. Pentru acest lucru am decis să vin la Steaua. Liga Campionilor a fost unul dintre motivele principale pentru care am decis să semnez. Este un pas uriaş în cariera mea. Dacă întrebi orice fotbalist din lume, cred că nici unul n-ar răspunde că nu-şi doreşte să joace în Ligă."Ştiu că suporterii se ataşează mereu de jucătorii luptători. Cred că şi eu am această calitate. Sezonul trecut chiar am încasat multe cartonaşe galbene din această cauză, dar acum o sa fiu mai atent"ARTHURO- Da, dar Steaua mai are de trecut o dublă manşă pentru a ajunge acolo.- OK, dar avem o şansă mare de a evolua în Champions League şi sper din toată inima să n-o ratăm."Şase echipe în Europa, deci Liga I e tare"- Ţi-ai dori vreo echipă anume împotriva căreia să joci în grupele Ligii?- Nu îţi poţi alege adversarii, dar consider că orice echipă care evoluează în Champions League este mare. Acolo e un nivel foarte înalt şi ai posibilitatea de a arăta un fotbal de mare calitate, ceea ce sperăm să facem şi noi. Pentru mine este o mare oportunitate să joc la Steaua şi va trebui să profit de ea.Ce promisiune face suporterilor"Singura promisiune pe care o pot face este aceea că voi munci. Şi atunci cînd munceşti, lucrurile vin de la sine. În plus, e un sport de echipă, nu pot vorbi doar despre mine, ar fi nedrept"- Despre Liga I ştii ceva?- Nu mare lucru, dar voi afla mai multe o dată cu începerea noului sezon. Totuşi, am vorbit cu colegii şi cu prietenii mei, care mi-au spus despre marile rivale ale Stelei, Dinamo şi Rapid, precum şi despre CFR Cluj, campioana en titre. Concluzia mea e următoarea: este un campionat tare dacă nu mai puţin de 6 echipe vor merge în cupele europene."Nu ştiu nici un portughez din Liga I"- Dar nu ştii că joacă mulţi portughezi?- Ba da, mi-a zis asta şi Tiago, care are multe cunoştinţe în România. Va fi o motivaţie pentru că va fi o rivalitate indirectă între noi, fiindcă vom avea adversari care vorbesc aceeaşi limbă. Totuşi, nu ştiu nici un fotbalist portughez din campionatul României.Cum se caracterizează"Sînt un tip haios, care încearcă să se bucure de viaţă. Consider că noi, fotbaliştii, avem o şansă extraordinară. Să jucăm fotbal, care este, practic, o pasiune, şi să şi primim bani pentru asta. Ce îţi mai poţi dori?"- Eşti atacant, iar în România se spune că e greu să joci pe acest post.- Nu cred. E adevărat că toate echipele se întăresc începînd din apărare şi cred că va fi un campionat bazat pe defensivă, însă nu ţine doar de un jucător. În plus, filosofia mea e aşa: chiar dacă eşti atacant, trebuie să faci şi faza de apărare. Obligatoriu. Echipa atacă în 11, se apără în 11, de-asta e un sport colectiv. Ca sa reuşeşti să marchezi trebuie să te şi aperi bine. Dacă vom fi bine organizaţi şi vom respecta indicaţiile de pe bancă, ne vom descurca de minune.700.000 de euro a investit Steaua în transferul lui Arthuro de la Alaves în Ghencea12 goluri a marcat brazilianul sezonul trecut pentru Cordoba, unde a fost împrumutat de AlavesArthuro (26 de ani) explica de ce a luat tricoul cu numarul 11: "Era disponibil şi, in plus, ii place mamei mele"

prosport


Vorbitor de limbă portugheză, spaniolă, italiană şi engleză, atacantul Arthuro Henrique Bernhardt şi-a propus ca în scurt timp să înveţe şi româneşte. Brazilianul ştia Steaua doar din meciurile cu Real Madrid. Cum e la Steaua?Steaua mi-a făcut o impresie foarte bună. Am găsit aici un grup foarte unit, cu oameni buni. Mă simt confortabil.La antrenamente cum te descurci?Este o perioadă mai mult de pregătire fizică pentru mine, aşa că nu am exersat prea mult partea tehnico-tactică. Cred că de săptămâna viitoare o să încep şi partea a doua. Cum te înţelegi cu antrenorul?Foarte bine. Vorbim mult, îmi explică totul despre jocul Stelei şi despre ce atribuţii trebuie să am în teren.„M-a tentat Liga Campionilor”Ce ştii despre fotbalul din România?Sincer să fiu, nu mare lucru. Am văzut doar meciurile Stelei cu Real Madrid din Liga Campionilor. Despre campionat, voi afla când va începe… Din câte ştiu eu, este unul puternic datorită numărului mare de participante în cupele europene.Cunoşti rivalele Stelei?Am vorbit cu colegii şi prietenii, care mi-au zis de ele: Dinamo, Rapid şi CFR, campioana en-titre. De ce ai ales acest club?Tentaţia Ligii Campionilor a fost unul dintre motive. Este un pas mare în cariera mea. Oricine evoluează în această competiţie se poate considera cu adevărat fotbalist. Nu am avut de ce să ezit când am semnat pentru Steaua.„Voi munci din răsputeri”Sunt foarte mulţi portughezi în Liga I...Mi-a zis Tiago. El are mulţi prieteni aici. Pentru mine poate fi o motivaţie în plus, pentru că vreau să fiu mai bun decât străinii altor echipe. Eu însă nu cunosc niciun jucător portughez. Cum poate Steaua să ia titlul?Dacă vom fi organizaţi şi vom respecta sarcinile antrenorului, ne vom descurca de minune, zic eu. Cu o apărare pe măsura atacului şi invers vom fi campioni.De ce ai ales numărul 11?Pentru că era disponibil… (râde). În plus, pentru mama mea are o semnificaţie aparte.Cum te înţelegi cu colegii?Bine, mai am doar probleme de comunicare din cauza limbii. Sper ca în câteva luni să învăţ şi româneşte.Ce le promiţi suporterilor?Un singur lucru: că voi munci din răsputeri. Cred că atunci când faci asta, restul vine de la sine. Sunt un luptător, poate şi de aceea am primit atâtea cartonaşe galbene sezonul trecut, dar la Steaua voi fi şi mai atent.

miercuri, 9 iulie 2008

prosport


Lovitură de teatru la Steaua! Managerul sportiv al roş-albaştrilor, Adrian Ilie, a decis să renunţe la funcţia pe care o ocupa. O hotărâre ciudată la prima vedere, pentru că Ilie de-abia ce îşi terminase treaba legată de transferuri. Adrian Ilie s-a supărat pentru că Gigi Becali nu i-a dat două milioane de euro să transfere un atacant de valoare.Ieri, în jurul orei 13:00, el l-a anunţat pe Virgil Becali că renunţă şi l-a rugat să-i transmită lui Gigi acest lucru. Nu a mai răspuns la telefon şi a dat o declaraţie seacă pe site-ului clubului: „Am avut o colaborare foarte bună cu toţi angajaţii clubului şi satisfacţii profesionale deosebite. Le mulţumesc şi suporterilor. Consider că anul petrecut la Steaua a fost unul în care am învăţat foarte mult”. Gigi Becali a intrat seara în direct la Realitatea TV, unde a precizat motivul pentru care a plecat Ilie. „El nu a mai rezistat psihic la Steaua, mi-a zis că cel mai tare l-au deranjat atitudinea şi declaraţiile lui Mihai Stoica. Meme nu va mai fi niciodată manager la Steaua, eu i-am tot zis asta lui, dar el nu credea. Pe el îl deranjează Meme: de ce Meme s-a dus la meci, la amicalul Stelei, de ce face el analiza jucătorilor de la Steaua, de ce nu ştiu ce...”, a declarat finanţatorul, care a mai spus că a încercat să-l convingă pe Ilie să revină asupra deciziei: „I-am zis: «Ilie, dă-ţi demisia, dar rămâi la Steaua, eu vreau să te folosesc aici pentru cunoştinţele tale, vreu să ajuţi Steaua!» El a zis că vrea, că nu e nicio problemă, numai că nu mai dorește să fie oficial la Steaua, mi-a promis că va face în continuare tot ce a făcut şi până acum, numai că nu va mai fi manager”.ProSport vă prezintă culisele demisiei lui Adrian IlieÎn ciuda afirmaţiilor lui Gigi Becali, se pare că Adrian Ilie a plecat din cauza lui şi a lui Giovani Becali. „Cobra” a vrut să transfere un atacant de 2 milioane de euro, dar patronul Stelei nu a vrut să-i dea aceşti bani. Ba mai mult, ieri, transferul lui Săpunaru la Porto, pe 6 milioane de euro, l-a afectat indirect pe Ilie. A murit de ciudă că Gigi l-a ascultat pe Giovani şi l-a dat pe Dică pentru doar 2 milioane, când el ar fi zis ca fotbalistul să nu plece sub 4 milioane de euro.Jucătorii au fost surprinşiAflaţi în cantonament la Flachau, fotbaliştii Stelei au fost surprinşi de demisia lui Adrian Ilie, deși unii dintre ei suspectau faptul că cel supranumit „Cobra“ ar fi vrut să demisioneze încă de acum trei zile. Jucătorii cred că Ilie pleacă din cauza lui Gigi Becali.